În 1844 Kierkegaard îşi publică Fărâme filozofice, carte de cca. 100 de pagini. Doi ani mai târziu, temându-se că - la fel ca 5 surori şi fraţi mai mari ai săi – va muri înainte de a fi împlinit vârsta de 34 de ani, el publică Epilog neştiinţific definitiv la Fărâmele filozofice, operă de aproape 600 de pagini. Epilogul nu este însă o simplă continuare sau completare a Fărâmelor, nici doar o trecere în revistă, încheiere şi definitivare a ciclului de şapte opere pseudonime scrise anterior: între anii 1843-1846. Este, am putea spune pe scurt, o reamintire că existenţa este opusă speculaţiei, că sarcina subiectului existent este de a se înţelege pe sine în existenţă, este explicaţia ideii că faptul de a fi creştin este determinat nu atât de „ce”-ul creştinismului, cât de „cum”-ul creştinului. Este o tentativă de a demonstra indirect şi „fără autoritate” că filozofia nu trebuie să fie neapărat doctă, ştiinţifică, sistematică şi abstractă pentru a ne putea fi de ajutor. Că până şi în spatele obiectivei speculaţii hegeliene se ascunde un om în carne şi oase, iar că problemele existenţiale cele mai serioase pot fi tratate şi dezbătute corect şi în mod socratic, neştiinţific, subiectiv - cu ironie şi umor.